Sărbătorită pe 9 mai, Ziua Europei va fi marcată în Bucureşti printr-o serie de evenimente, precum momente artistice de muzică şi dans, conferinţe, festivaluri de film, dar şi prin modificarea temporară a numelor staţiilor de metrou.

De ziua Europei, între orele 16 şi 19, 21 de staţii de metrou vor fi redenumite după state europene. Iar în aceste staţii călătorii vor fi întâmpinaţi cu muzică, dansuri, mâncăruri specifice acestor ţări sau expoziţii de fotografie.

Metroul bucurestean de Ziua Europei

Cine va coborî la staţia Piaţa Unirii 1 se va simţi ca în locuinţa unui danez. Staţia va fi redenumită Danemarca şi va fi decorată după specificul acestei ţări. Călătorii care vor ajunge în stațiile Grecia sau Suedia vor fi invitaţi la dans. Iar în staţia Austria, adică Ştefan cel Mare, mişcările trecătorilor vor fi proiectate pixelat pe pereţii din vestibul.

Totodată, şi-au anunţat prezenţa în staţiile de metrou oficiali ai ambasadelor sau institutelor culturale din Suedia, Finlanda, Austria, Irlanda, Slovenia şi Ungaria.

Primăria sectorului 6, în parteneriat cu Orchestra Simfonică Bucureşti, va organiza vineri, la AFI Palace Cotroceni, un concert dedicat Zilei Europei. Concertul va începe cu un flashmob pe acordurile “Odei Bucuriei” şi va fi urmat de 45 de minute în care vor fi intepretate cele mai cunoscute piese de muzică simfonică europeană.

In perioada 9 – 15 mai peste 15.000 de fani cimena europeana sunt aşteptaţi să vizioneze proiecţiile din cadrul celei de-a 18-a ediţii a Festivalului Filmului European, ce va avea loc la cinematografele Studio şi Elvira Popescu. Vineri, la gala de deschidere a festivalului, la Cinema Studio, va fi proiectat filmul “Miss Violence”, în regia lui Alexandros Avranas. Festivalul este organizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român (ICR), Uniunea Cineaştilor din România (UCIN) şi ambasadele şi institutele culturale ale statelor membre UE, precum şi ale ţărilor candidate.

Pentru Ziua Europei, reprezentanţii administraţiei publice a Sectorului 3 au pregătit concertul de muzică clasică “Muzica Europei – de la Poema Română la Carmina Burana”. Evenimentul are loc, vineri seară, în Parcul Titan – Parcul Artelor şi este susţinut de Orchestra Simfonică Bucureşti, sub bagheta dirijorului Benoit Fromanger, corul Accoustic, dirijat de Daniel Jinga, şi soliştii Robert Nagy, Iordache Basalic şi Irina Ionescu. Concertul va include piese din creaţia muzicală europeană semnate de unii dintre cei mai cunoscuţi compozitori ai României, Angliei, Italiei, Franţei, Austriei, Poloniei, Belgiei, Norvegiei şi Germaniei, organizatorii susţinând că momentul de excepţie al concertului va fi interpretarea, pentru prima dată în aer liber, într-un parc bucureştean, a unui fragment din “Carmina Burana” de Carl Orff.

Sarbatoare fericita!