În albumele de familie pe care le răsfoiesc din ce în ce mai rar n-am găsit niciodată numai mirosul fin și dulce al amintirilor, ci și senzațiile de catifea ale decorurilor simple din studioul unui fotograf profesionist.

Pe un fundal grena sau verde închis, oameni, ca un grup statuar pefect imobil, spuneau o poveste simplă, fără ocoloșuri. Inclusiv eu, până la aproape 16 ani, am vizitat un astfel de decor, ai mei fiind în fiecare an încântați de calitatea pozei și astfel de delicatețea amintirii unui moment precis fixat în timp ca o viespe într-un insectar.

În mai puțin de 2 ani de zile, am schimbat acest decor cu cel al magazinelor foto în care îmi puteam face și o poză la minut.

Multă vreme am văzut peste tot oameni care dădeau catifeaua pe un zid alb, puțin pătat, lângă care trebuiau să stea cât mai drepți pentru a nu face umbra in spate. Așa era poza tip pașaport sau buletin.

S-a dus și asta și am intrat în era pozelor regizate în parc, iar acum în cea a selfie-ului.
Alma Foto Studio 1Alma Foto Studio 2

”Dar să ne întoarcem la studio”, ne-am zis într-o seară tihnită acum patru luni, eu și doi buni prieteni fotografi. Și așa am făcut.

Am căutat un spațiu deschis, într-o cladire cu o vedere superbă deasupra orașului, l-am amenajat și… i-am dat drumul.

Droaie de copiii, cupluri, prieteni, colaboratori, vecini și alți cunoscuți, la noi în studio!

De aici vă las să vă delectați cu pozele făcute la lansare, dar nu uitați că vă și așteptăm oricând pe la noi.